în ascensorul silabisit până la ultimul etaj
de unde aruncările
au devenit ceva obișnuit

sunt de un fix înspăimântător atunci când îți cutreier indiciile
iarna lăfăită pe sub unghii
cu tot frigul acela molipsitor
urmărindu-mă

se cere să-mi desenezi asfaltul din inimă
străzile cusute în sârma ghimpată
cu toată goliciunea lor deasupra capului
până să ajungă cercuri

de jur împrejur
sunt cel mai tandru sfârșit din privirea iubitei mele